"Nomad" sau "agricultor"?

În lupta pentru supravieţuire, omul s-a adaptat şi se va adapta, în permanenţă, mediului înconjurător.

Odată cu descoperirea focului, apariţia agriculturii, a culturilor de trestie şi de sfeclă de zahăr, stilul său de viaţă s-a schimbat simţitor.

La început, oamenii erau nomazi, vânători şi parcurgeau zilnic 20-30 km pentru procurarea hranei. Este evident că aceştia nu aveau probleme legate de grăsime inestetică.

Din păcate, acest stil de viaţă nu avea să dureze la nesfârşit, creşterea grupurilor migratoare necesitând din ce în ce mai multă hrană. Soluţia  găsită a fost cultivarea cerealelor, dar aceasta a transformat omul din nomad în agricultor, sedentar. 
Beneficiile acestui stil de viaţă : recolta era depozitată şi grupul nu mai suferea de foame în cazul unei vânători nereuşite sau pe timp de iarnă.

Evident, au apărut şi modificări datorită adaptării la noul trai. În timp ce nomadul avea o musculatură orientată spre rezistenţă, arzând cu uşurinţă grăsimile, cea a agricultorului era adaptată pentru exercitarea forţei. Aceasta însemna că musculatura avea nevoie ca şi sursă de energie, de mulţi carbohidraţi. 

El nu mai alearga zilnic şi avea nevoie de multă forţă pentru a-şi ara terenul, a-l însămânţa, a-l plivi şi a-l face să rodească.

Problemele schimbărilor de alimentaţie s-au manifestat şi în jurul secreţiei de insulină

Dacă ne referim la greutatea corporală, secreţia de insulină şi apariţia rezistenţei la insulină joacă un rol important în menţinerea unei greutăţi normale. 
Pancreasul nomadului, genetic neadaptat şi fiind inundat din abundenţă de carbohidraţi a răspuns vehement prin supraproducţie de insulină. După mii de ani, pancreasul şi receptorii de insulină ai muşchilor s-au adaptat la marea ofertă de carbohidraţi.

Cu toate acestea, tipul nomadului nu a disparut, deoarece au existat şi mai există oameni care încă mai trăiesc precum crescătorii nomazi de animale. Prin urmare, tipul genetic nomad s-a păstrat până în vremurile noastre, cu o preponderenţă mai mică. 
Chiar dacă aceşti oameni nu mai aleargă demult după vânat sau dupa vite, ci stau la birou şi, cel mult, vânează cu mouse-ul pe ecran, se deosebesc în mod esenţial de tipul agricultorului.

În ceea ce priveşte metabolismul, deosebirea dintre „nomad” şi „agricultor” constă, în special, în faptul că fiecare din cele două tipuri valorifică diferit carbohidraţii. În timp ce la „nomad” carbohidraţii declanşează un răspuns ridicat al insulinei, la „agricultor” acesta este mai degrabă scăzut. 

Drept urmare, în cazul „nomadului”, faţă de cel al „agricultorului”, o masă cu mulţi carbohidraţi se depune mai repede.