Proprietaţile terapeutice şi nutritive ale mierii

Pentru a produce 500 g de miere, albinele călătoresc, în medie, 88 000 km şi polenizează aproape două milioane de flori.

Mierea, atât de întrebuinţată încă de pe vremea sumerienilor, menţionată în papirusuri egiptene, Noul Testament, Coran atrage şi astăzi atenţia asupra proprietăţilor sale nutritive şi terapeutice.

Minunatul aliment medicament este, de fapt, o soluţie concentrată de fructoză şi glucoză, cu un conţinut suplimentar de zaharuri, proteine, enzime (glucozo-oxidaza, invertaza, amilaza, fosfataza-acidă), minerale, vitamine, acizi organici, agenţi antioxidanţi (vit. C, catalaza, flavonoizi), chiar şi mici cantităţi de alcaloizi, care îi conferă proprietăţile antiseptice, cicatrizante, antiinflamatorii, slab diuretice, laxative şi conservante.

Acţiunea antiseptică şi cea cicatrizantă se datorează, în mare parte, peroxidului generat în miere, care se eliberează treptat în mediul umed al plăgilor, descompunându-se în oxigen şi apă.

Capacitatea antimicrobiană a mierii variază în funcţie de tipul de miere. Un studiu în vitro a comparat acţiunea antibacteriană a mierii poliflore cu cea a mierii manuka, asupra speciilor de stafilococi aurii coagulazo-pozitivi din plăgile infectate.

Rezultatul a demonstrat faptul că ambele tipuri de miere au fost eficiente, cu toate că au acţionat în mod diferit: mierea poliflora, prin generarea superioară de peroxid, iar mierea manuka, prin activitatea antibacteriană nonperoxidică. Mierea Manuka este o miere obţinută din specia de arbust pitic, Leptospermum scoparium, ce creşte în Noua Zeelandă.

Acţiunea antiinflamatoare a mierii se realizează prin stimularea producerii de către monocite a citokinelor (alfaTNF, IL 1 beta, IL 6). Citokinele sunt recunoscute ca fiind mediatori ai imunităţii, inflamaţiei, proliferării şi diferenţierii liniilor celulare. Monocitele sunt cele mai mari celule sanguine, care ajung la locul inflamaţiei după infiltrarea neutrofilelor şi au rol în procesul de fagocitoză.

Mierea de albine are şi un efect diuretic, datorită conţinutului bogat în ioni de potasiu, fiind indicată în regimul bolilor de rinichi, hipertensiune arterială şi a altor boli cardiovasculare.

Efectul laxativ este dat de accelerarea peristaltismului intestinal (a mişcării intestinului).

Datorită substanţelor inhibitoare şi densitatii sale, mierea a fost utilizată în Egiptul antic, în procesul de mumificare. În piramidele egiptene s-au găsit chipuri smălţuite cu miere, nealterate, de peste 3000 de ani !

Şi astăzi, la Ecuador, în regiunile tropicale din Caucaz, locuitorii păstrează carnea mult timp, după o prealabilă cufundare în miere.

Există o paletă variată a tipurilor de miere, în funcţie de consistenţă (lichidă sau cristalizată), de culoare (incoloră, albă, galben-deschisă, aurie, verzuie, brună sau roşcată) sau în funcţie de plantele vizitate de albine.

Tipuri de  miere	Despre tipul de miere	Acţiuni terapeutice
Miere polifloră	înglobează nectarul de la mai multe specii de plante medicinale	împrumută din proprietăţile terapeutice ale acestora
Miere salcâm	se pastrează lichidă în mod natural, fiind bogată în fructoză	sedativă
Miere tei	împrumută proprietăţile florilor de tei	sedativ şi somnifer
Miere extraflorală	provine din nectarul altor parţi ale plantei (ex: porumbul, secară) sau arborilor	nutritivă
Miere mană	în ciuda gustului mai puţin plăcut, mierea de mană are o valoare deosebită, conţinând multă inhibină şi săruri minerale (de aproximativ 20 de ori mai bogată în săruri minerale decât cea florală), în special calciu şi magneziu, uşor asimilabile	acţiune laxativă mai puternică decât a celorlalte tipuri de miere
Miere  floarea-soarelui	miere monofloră, conţinut ridicat de glucoză	are proprietăţi tonice psihice şi tonice generale; afrodisiacă; imunostimulatoare
Miere  zmeură	are o culoare albicioasă, specifică	reglează activitatea ovarelor
Miere  mentă	miere de culoare galben-verzuie, aromă specifică	calmant gastric, analgezic, antispastic, uşurează digestia şi combate balonarea
Miere  Manuka	biochimistul Peter Molan, a identificat, în Noua Zeelandă, acest tip de miere cu proprietăţi puternice de vindecare	antibacteriană, antimicrobiană, antivirală, antioxidantă, antiseptică, antiinflamatore şi antifungică, fiind extrem de eficientă în susţinerea sistemului imunitar

Mai întâlnim şi miere de trifoi, brad, rapiţă, afine, mure, păpădie, portocale, eucalipt, avocado, coriandru, măr, salcie, fenicul, salvie, rozmarin, lavandă, castan, dovleac, iarbă- neagră. Multe din aceste tipuri de miere se găsesc în SUA.

S-a observat că mierea de culoare deschisă are o aromă mai fină şi este mai săracă în substanţe minerale (ex. mierea de salcâm), în timp ce mierea închisă la culoare are de obicei o aromă mai puternică şi un conţinut mai bogat în minerale (ex. mierea de floarea soarelui sau cea polifloră).

Mierea este un excelent produs natural aliment-medicament

Consumul constant al mierii de albine este recomandat tuturor vârstelor, cu excepţia copiilor sub un an, deoarece aceştia nu au puterea de a anihila sporii de botulism ce se găsesc în miere.

Mierea determină la copii o creştere ponderală rapidă, dezvoltare intelectuală şi întărirea sistemului imunitar. Şi adulţii beneficiază de proprietăţile benefice ale mierii, în special persoanele astenice şi obosite de muncă fizică şi intelectuală.

În diareile de natură microbiană, utilizarea mierii este întâlnită încă din Roma Antica. Mierea polifloră, cu putere mare peroxidică, are acţiune bacteriostatică sau bactericidă în funcţie de concentraţie, faţă de bacteriile care pot afecta tubul digestiv.

O indicaţie deosebită a mierii de albine, cunoscută de pe vremea lui Hipocrat este cea în afecţiunile cutanate, în special în tratamentul plăgilor supurale.

Mierea poate fi folosită şi în leziunile mucoasei bucale, când se ţine în gură câte o linguriţă de miere, din 3 în 3 ore.

Mierea a fost întrebuinţată din cele mai vechi timpuri pentru înfrumuseţarea şi hidratarea pielii. O mască pe bază de miere naturală este o alegere excelentă pentru a avea un ten catifelat şi sănătos. Se aplică mierea pe faţa curată, se lasa 20 de minute să acţioneze şi se clateşte cu apă minerală.

Prin consumul regulat de miere, în loc de zahăr, se pot preveni afecţiuni precum diabetul, caria dentară, obezitatea, osteoporoza, constipaţia.

Mod de administrare :

Mierea nu trebuie administrată copiilor sub un an.

Copiilor între 1 si 3 ani se administrează 2-4 linguriţe de miere pe zi, iar celor între 3 şi 6 ani câte 4-6 linguriţe de miere pe zi.

Adulţii pot consuma aproximativ 100g pe zi.

În constipaţie, se iau două linguriţe de miere, zilnic, amestecate în apă călduţă, cafea sau ceai.

Conservare eficientă :

Puterea peroxidantă a mierii este influenţată de diferiţi factori de mediu : lumină temperatură, prezenţa ionilor metalici, etc.

Căldura şi lumina distrug glucozo-oxidaza, de aceea puterea antiseptică a mierii expuse la temperaturi ridicate sau la lumină se reduce semnificativ.

Mierea se păstrează cel mai bine la temperatura camerei. Nu se ţine la frigider.

Pentru a păstra conţinutul de antioxidanţi la un nivel ridicat, mierea nu se păstrează mai mult de şase luni.

Dacă mierea se cristalizează, se pune borcanul în apă caldă şi se amestecă până se dizolvă cristalele.