Doresc să fac mai mult sport/mişcare, dar...


De multe ori între dorinţa de a face mişcare/sport şi trecerea la fapte stau lipsa de motivaţie şi convingerile noastre limitative. Ce ne împiedică, cu adevărat, să acţionăm?


Tradiţionalul „Nu am timp!”. Această afirmaţie se poate traduce prin „nu sunt cu adevărat motivat/ă, fapt pentru care îmi ocup timpul cu probleme, pe care le consider importante şi care merită tot efortul şi atenţia mea!”. Pentru lucrurile aşa zise importante, chiar şi pentru problemele altora, găsim timp!
Ceea vom observa, în scurt timp, este că practicarea exerciţiilor fizice nu fură din timpul altor activităţi, ci dimpotrivă, creşte calitatea timpului alocat acestora. Astfel, ne vom întoarce la responsabilităţile noastre cu mai multă rezistenţă şi dorinţă de a le finaliza.

Am copii... şi asta îmi ocupă tot timpul !” Este normal ca juniorul/a să fie prioritatea părinţilor şi în special a mamei. Cu siguranţă timpul alocat hranei, îngrijirii corporale şi educării lui pare a nu mai lăsa loc şi pentru altceva. Dar să nu uităm că părintele reprezintă, în primul rând, un model de viaţă. Cum ar fi dacă copii ar deprinde de la părinţii lor un stil de viaţă sănătos, în care mama şi tata fac sport, arată bine şi manifestă vitalitate chiar şi după o anumită vârstă? Nu ar fi o investiţie bună pentru viitorul lui?
De asemenea, părintele care face mişcare regulat se va dovedi mult mai rabdător şi mai rezistent, acordându-i copilului timp de calitate.

Sunt prea obosit/ă”. E foarte adevărat că atunci când ne simţim epuizaţi fizic şi psihic nu avem tragere de inimă să facem mişcare. Dar cu cât devenim mai sedentari, cu atât vom fi  mai obosiţi şi mai pasivi. E un cerc vicios. Cel mai indicat este să găsim un moment în care ne simţim mai odihniţi pentru a intra într-un „program” regulat de mişcare. Vom vedea îmbunătăţiri imediate.

Nu am bani”. De multe ori costul unui abonament la sală este echivalentul unei bluze sau a unei mese la restaurant. Ce alegem?
De asemenea, mişcarea se poate face şi într-o sală mai puţin costisitoare, în spaţii publice sau acasă.

Sunt prea bătrân şi sufăr de o afecţiune cronică”. Este problema multor vâstnici. Cu toate acestea, o activitate fizică uşoară îmbunătăţeşte capacitatea cardio-respiratorie şi împiedică declinul intelectual al persoanelor peste 60 ani. Chiar şi plimbările zilnice pot fi considerate activităţi fizice. Principala limitare cu care se confruntă multe persoane nu e natură fizică, ci de natură psihică. Mult mai importantă decât vârsta este încrederea pe care o are fiecare persoană în posibilităţile sale.

Nu arăt prea bine şi nu vreau să par ridicol/ă” este teama multor persoane supraponderale, fapt pentru care acestea renunţă de a face sport în săli sau spaţii publice. Chiar dacă pentru unii sala este un mijloc de socializare şi de etalare a atuurilor personale, menirea acesteia este servirea sănătăţii. Astfel, putem lăsa la o parte privirile răutăcioase pentru a ne concentra asupra exerciţiilor, care ne pot îmbunătăţi, cu adevărat, condiţia fizică.

Sunt o persoană preocupată de sport...mi-am achizitionat diverse aparate, dar...”. După trecerea entuziasmului, de multe ori acestea devin simple obiecte decorative. Explicaţia ar putea fi lipsa de motivaţie şi de autodisciplină. Unor oameni le este mult mai uşor să facă lucruri în mod organizat, sub îndrumarea şi supravegherea unor antrenori. De asemenea, ei devin motivaţi de atmosfera de lucru şi de perseverenţa celor din jur. Mai există presupunerea conform căreia persoanele extrovertite ar necesita, efectiv, prezenţa altor oameni pentru a se ţine de treabă.

Nu am cu cine să merg”. Este distractiv să avem prieteni cu care să împărtăşim o activitate sportivă. Cu toate astea, trebuie să fim capabili să facem sport şi singuri, în cazul în care prietenii au alte probleme şi nu ne pot însoţi.
Mai există şi situaţii nefericite, în care un prieten, neintenţionat, ne poate sabota programul de exerciţii, printr-o discuţie mai mult sau mai puţin interesantă.

Nu am o sală în vecinătate”. Poate identificăm una în apropierea unei staţii de transport în comun, dacă nu dispunem de maşină.

Fac destulă treabă în cursul zilei”. Activităţile gospodăreşti pot fi destul de solicitante, dar ele nu antrenează toate categoriile de muşchi. Oricum, decât să nu facem mişcare deloc, este preferată hărnicia în gospodărie.

Şi limitările pot continua...dar toate îşi găsesc rezolvarea în clipa în care vom dori cu adevărat să facem o schimbare a stilului nostru de viaţă. 

Care este limitarea ta? Ce te împiedică cu adevărat să faci mai multă mişcare, zilnic?

2 comentarii:

  1. Am un bb de 7 luni si jumatate. Am o alimentatie sanatoasa: fara paine, prajeli, dulciuri, patiserie, etc. Sunt constienta ca imi trebuie sport ca sa slabesc, dar, in afara de o zi pe saptamana (si atunci ma duc la sala) nu am cu cine sa las copilul. Cand doarme la pranz nu stiu ce sa fac mai repede in gospodarie ca sa le tin cat de cat in ordine. Trebuie sa stau dupa copil ptr ca acum este la varsta la care vrea sa se ridice si sa mearga si ii dau si dintisorii. Astept sugestii de la dv ptr ca sunt convinsa ca, poate, sunt aspecte pe care nu le-am luat in calcul. Multumesc! O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În primul rând, ţin să vă felicit pentru iniţiativa de a face sală, chiar şi o dată pe săptămână, la o perioadă relativ scurtă după naştere ! Se spune că unei femei îi trebuie nouă luni să dea viaţă şi alte nouă luni să îşi revină la forma îniţială…sau măcar aproape de formele iniţiale. Dacă vă alimentaţi sănătos şi faceţi mişcare aveţi toate şansele să reuşiţi ! Mai trebuie răbdare şi perseverenţă !
      Pe lângă ziua în care mergeţi la sală, care vă ajută şi psihic, prin schimbarea decorului, ar fi minunat un program zilnic de 15 min de mişcare practicat acasa…puteţi găsi pe internet tutoriale gratuite de aerobic, zumba sau belly dance… http://www.youtube.com/watch?v=XOMtF6irGNg e doar un exemplu.
      Totul este să fiţi destul de motivată pentru a respecta programul…pentru asta vă sugerez alegerea unui moment fix al zilei…astfel încât să devină un ritual…Un moment bun este dimineaţa, înainte de masă. Veti observa cum nivelul energetic creste, astfel incat sa va puteti indeplini treburile unui parinte responsabil.
      Un mic amănunt important, cred, pentru ca aceasta perioada sa nu devina si mai stresanta decat este deja...ar fi sa faceti miscare cu placere, pe o muzica care va place...Sa fie distractiv...pentru ca obligatii aveti destule...
      Va doresc mult succes şi motivaţie !

      Ștergere